Sportive

Pandurii NU va juca în noul sezon de Liga 2

Pandurii Târgu-Jiu nu va evolua în noul sezon al Ligii 2, ediția 2020/2021. Motivul nu este că s-ar fi decis să se retragă în Liga 3, din cauza imposibilității de a respecta protocolul medical, ci pentru că nu a primit certificarea. Din cauza datoriilor, clubul gorjean aflat în insolvență nu a îndeplinit condițiile minime de participare în eșalonul secund, astfel că merge automat în Liga 3, anunţă presa de profil.

Comisia de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal a luat, în ședința din 17 august, o decizie în privința Pandurii Lignitul Târgu-Jiu, care se judeca de o perioadă îndelungată de timp, după ce un răspuns trebuia dat spre finalul lunii iulie. Astfel, noul sezon al Ligii 2 va începe cu număr par de echipe, 20, după un format inedit, care va fi aprobat în Comitetul Executiv al FRF de marți, 18 august.

”În temeiul art. 43 din Regulamentul de certificare a condițiilor de participare în competiția Liga a 2-a, admite sesizarea Managerului Comisiei de evaluare din cadrul FRF privind refuzul acordării certificatului de participarea Clubului Sportiv Pandurii Lignitul Târgu-Jiu la Campionatul Național Liga a 2-a”, a anunțat FRF verdictul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.

Articolul 43 din ”Regulamentul privind condițiile de participare la Campionatul național Liga 2” se referă la ”Dovada lipsei datoriilor financiare restante către angajaţii relevanți”.

Restul celorlalte echipe cu drept de participare în Liga 2 au primit certificarea pentru noul sezon, unele dintre ele după ce au fost nevoite să treacă și pe la Comisia de Disciplină și Etică a FRF.

Pandurii Târgu-Jiu transmitea, zilele trecute, în mod oficial, că va continua să joace în campionatul Liga 2 și în ediția 2020/2021, în ciuda declarațiilor făcute de principalul creditor, Marin Condescu, cel care vorbea despre o retragere în Liga 3, în cazul în care noul sezon nu va fi format din două serii. Marin Condescu declarase că gorjenii s-ar putea înscrie în Liga 3, dacă FRF nu adoptă sistemul cu două serii în eșalonul secund pentru următorul sezon.

Târgu-Jiul rămâne, astfel, cu o singură echipă la nivelul Ligii 2, Viitorul Pandurii.

Comment here