LIFE

Palatul lui Irinel se vinde cu o sumă astronomică

În timp ce fostul milionar Irinel Columbeanu stă cu chirie într-un apartament din Colentina, impunătoarea vilă de la Izvorani a fost scoasă la vânzare de către noul proprietar, la preţul de 3,9 milioane de euro. Vila cu 15 dormitoare se vinde cu tot cu obiecte de artă, printre care şi sculptura lui Sabin Bălaşa “Echilibru”. Dacă nu se găseşte un cumpărător pe măsura preţului, domeniul poate fi şi închiriat pentru 15.000 de euro pe lună. Click! a aflat că imobilul nu-i mai aparţine lui Columbeanu din anul 2012.

“Vilă de vânzare/închiriere Snagov, 10.000 mp teren, 2.500 mp construcţie. 15 dormitoare cu baie şi dressing propriu fiecare, saună, piscină interioară şi exterioară, ponton, 5 bărci la lac, bucătărie profesională. Ideal hotel, spa, clinică detox, azil privat sau locaţie de evenimente”- aceasta este descrierea folosită de “Regatta Real Estate”, o agenţie imobiliară care vinde proprietăţi de lux.

În imagini se poate observa celebrul pat rotund cu oglindă pe tavan, unde se iubeau Irinel şi Moni, picturile realizate de Anna Lesko, fostă iubită a milionarului, şi, mai ales, “Echilibru” – sculptura artistului Sabin Bălaşa şi pe care Iri o aşezase chiar la intrarea în casă, pentru a putea fi admirată de toţi cei care îi treceau pragul. Această operă a fost scoasă la licitaţie în data de 24 martie 2015, cu un preţ de pornire de 80.000 de euro, iar specialiştii estimau că va ajunge la 150.000 de euro. Irinel se gândea că va face un business bun cu statuia, însă în ultimul moment a fost retrasă din licitaţie, după sesizarea băncii la care afaceristul avea datorii de peste 7 milioane de euro. Toate bunurile au fost puse sub sechestru şi ulterior vândute actualului proprietar, a cărui identitate se ţine “la secret”.

Fostul milionar, care a pierdut tot din cauza datoriilor către bănci, locuieşte acum cu chirie într-un apartament cu două camere, în Colentina, unde se gospodăreşte singur. Îşi face curăţenie, mâncare şi îşi conduce maşina singur. Odinioară, în vremurile bune, era înconjurat de bucătări, şoferi şi menajere.

Comment here