LIFE

Ozzy Osbourne a confirmat că a fost diagnosticat cu Parkinson

Muzicianul britanic Ozzy Osbourne a confirmat într-un interviu că, în luna februarie a anului trecut, a fost diagnosticat cu Parkinson.

Împreună cu soţia, Sharon Osbourne, care îi este şi manager, artistul a vorbit despre problemele sale de sănătate la emisiunea „Good Morning America”.

„A fost îngrozitor de provocator pentru noi toţi. Am ţinut ultimul concert de Anul Nou, la The Forum (în 2018), apoi am căzut rău, a trebuit să fiu operat la gât, ceea ce mi-a distrus nervii”, a povestit Osbourne, în vârstă de 71 de ani. „Mă simt mult mai bine acum decât în februarie anul trecut. Eram în stare de şoc”.

Fostul lider al trupei Black Sabbath a fost anul trecut spitalizat şi din cauza unei pneumonii agravate. Pentru el, 2019 a fost „cel mai urât, lung şi dureros an din viaţa mea”.

Sharon Osbourne a subliniat că boala lui se află acum în stadiul 2. „Sunt multe feluri de Parkinson – nu este o condamnare la moarte, dar afectează anumiţi nervi din corp. E ca şi când ai o zi bună, o altă zi bună, apoi o zi foarte proastă”.

Muzicianul a reprogramat concertele pe care trebuia să le susţină în 2019 în Europa pentru perioada octombrie – decembrie 2020. Partea americană „No More Tours 2” va începe pe 27 mai 2020, în Atlanta, şi va fi încheiată pe 31 iulie, în Las Vegas. În noiembrie 2019, Osbourne a lansat piesa „Under the Graveyard”, primul lui single din ultimii zece ani, la care a colaborat cu basistul Duff McKagan şi bateristul Chad Smith. Cântecul va fi inclus pe albumul „Ordinary Man”, ce urmează să fie lansat luna acesta.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here