Minerit și Energie

Ordonanţa pentru CE Oltenia, publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență, prin care au fost alocate 241 de milioane de euro Complexului Energetic Oltenia, pentru achiziţia certificatelor de carbon pentru energia produsă în 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial.

“Se aprobă acordarea unei finanțări sub formă de grant Societății “Complexul Energetic Oltenia” – SA, în  valoare  de 1.180.446 mii  lei,  reprezentând  echivalent  în lei a sumei de 241,4 milioane euro (…) parte din ajutorul de stat pentru restructurare notificat la data de 4 decembrie 2020 (…), în scopul acoperirii necesarului de lichidități pentru susținerea activității Societății ”Complexul Energetic Oltenia” – SA și pentru achiziția parțială de certificate de emisii de gaze cu efect de seră aferente anului 2020″, se stipulează în actul normativ.

Finanțarea este acordată de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Energiei, Ministerul Finanțelor Publice (MFP) urmând să suplimenteze în acest scop cu 664,106 milioane lei bugetul celui al Energiei. Proiectul mai prevede că Guvernul va putea aloca Ministerului Energiei sume din totalul de peste 1,18 miliarde lei al grantului destinat CE Oltenia din Fondul de rezervă bugetară, prin derogare de la Legea finanțelor publice.

“Complexul Energetic Oltenia SA are obligativitatea achiziției unui număr total de 7.154.902 de certificate CO2-faza 3 până la data de 30.04.2021. Până la data de 17.03.2021 societatea a achiziționat un număr de 748.000 certificate, rămânând de achiziționat 6.406.902 certificate CO2-faza 3. În situația neconformării până la data de 30.04.2021, CE Oltenia va fi obligată la plata unei penalități de 100 euro, pentru fiecare tonă de dioxid de carbon echivalent emisă pentru care nu restituie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră”, se menționează în documentul citat.

Comment here