LIFE

Oraşul din Italia care vinde case pe „un espresso”. Condiţia pe care o pun autorităţile

Văi împădurite, soluri fertile, livezi de măslini, câmpuri de levănţică, linişte şi natură, aer curat şi posibilităţi nelimitate de distracţie, plus o istorie lungă, de aproape 2000 de ani şi o oarecare curiozitate turistică, încă prea mică pentru cât ar vrea autorităţile.

Orăşelul e Bivona şi e inima Siciliei. Într-adevăr, oamenii au plecat de aici, așa cum se întâmplă cu toţi cei născuţi în oraşe mici, care, ca orice oameni, au dreptul să facă şi alegeri proaste în viaţa lor. Adică să creadă că în oraşele mari, câinii au covrigi în coadă, pâinea e mai albă şi tot restul, relatează CNN. Autorităţile din Bivola încearcă să rezolve problema depopulării oferind case şi proprietăţi la preţul simbolic de un euro. Cât un espresso.

„Vrem să recuperăm grandoarea pierdută a celor mai bune timpuri ale noastre, adică cele din Renaştere, atunci când în Bivona trăiau 8000 de oameni. Acum, abia dacă mai sunt 3.800 de rezidenţi. Planul este să restaurăm oraşul, aşa cum arăta el în secolul al XVI-lea”, spune Angela Cannizzaro, consilier cultural al oraşului.

Cannizzaro a precizat că, aşa cum se obişnuieşte de la aceste deal-uri, cumpărătorii sunt aşteptaţi să restaureze proprietatea. Dar Bivona este un oraş nou-intrat pe piaţa celor care-şi vând proprietăţile pentru un cântec. Întrebarea este ce anume îl scoate în evidenţă? Care este unicitatea lui? Şi de ce oferă Bivola proprietăţi pentru un euro? Pentru că, pe termen lung, ele se vor dovedi mai ieftine. Comunităţi ca Mussomeli şi Cammarata le-au cerut cumpărătorilor, care au vrut să ia case cu un euro, să depună o garanţie de 5.000 de euro, care este rambursabilă în cazul în care noul proprietar începe renovările în trei ani. Bivona e mai puţin pretențioasă. Aici se cer doar 2.750 de dolari, iar perioada de renovare se extinde la patru ani. Unele case au doar pereţii, altele necesită doar puţină renovare

„Renovarea poate începe după ce sunt date toate aprobările şi trebuie să se încheie în următorii trei ani. De asemenea, cei care se hotărăsc să rămână aici, vor avea reduceri de taxe şi alte bonusuri. În Bivona, unele case sunt într-o stare foarte proastă, au doar pereţii. Altele, însă, au nevoie de doar puţină restaurare. În plus, primăria are de gând să exproprieze multe locaţii goale, dacă nimeni nu vine să şi le revendice. În ciuda clădirilor ei goale, Bivona e încă un oraş vibrant, plin de istorie, foarte primitor. Trebuie să aducem un suflu nou la noi în oraş”, spune Cannizzaro.

Comment here