LIFE

Olanda a interzis clubul de motociclişti Hells Angels

Justiţia olandeză a interzis, miercuri, celebrul club de motociclişti Hells Angeles şi a ordonat închiderea tuturor filialelor sale din Olanda, considerând că această organizaţie reprezintă o ameninţare publică, informează AFP.

Interdicţia de pe întregul teritoriu naţional al Olandei reprezintă “o premieră mondială”, potrivit postului public de radioteleviziune olandez (NOS).

“Organizaţia Hells este un pericol pentru ordinea publică”, a decis Tribunalul din Utrecht, un oraş aflat în centrul Olandei.

Clubul Hells Angels, ai cărui membri sunt renumiţi pentru motocicletele lor Harley Davidson şi ţinutele lor vestimentare din piele, a fost înfiinţat în Statele Unite în 1948. Organizaţia deţine filiale în aproximativ 50 de ţări. Organizaţia se consideră ea însăşi “un club în afara legii”, au declarat magistraţii olandezi, subliniind că membrii clubului fac parte dintr-o organizaţie care “încalcă ordinea publică” şi că interzicerea sa “este necesară pentru a proteja societatea”.

“Este un club în care domneşte o cultură a ilegalităţii şi în care autoritatea guvernului este eludată”, au declarat judecătorii olandezi, care au evocat şi “violenţa gravă” a faptelor care sunt reproşate membrilor Hells Angels.

Tribunalul a făcut referire la o serie de incidente în care au fost implicaţi mai mulţi membri ai Hells Angeles, aflaţi adeseori în conflict cu grupări rivale. Clubul de motociclişti a fost implicat în 2016 într-o uriaşă bătaie ce a avut loc în restaurantul unui hotel din Rotterdam cu membrii unei grupări rivale. În timpul acelei altercaţii, au fost trase focuri de armă. O cafenea frecventată de o bandă rivală, Bandidos, a fost incendiată în 2015 în oraşul Kerkrade din sudul ţării.

Filialele Hells Angels sunt acuzate în mai multe ţări europene că promovează violenţa şi că sunt implicate în operaţiuni de crimă organizată. Săptămâna trecută, autorităţile portugheze au chestionat 17 membri ai clubului Hells Angeles, consideraţi “o ameninţare pentru securitatea naţională”. Peste 40 de alţi membri se află în arest provizoriu din iulie 2019. Ei au fost bănuiţi în special de tentativă de crimă, extorcare, proxenetism, trafic de droguri şi de arme.

Decizia Tribunalului din Utrecht a fost luată în urma unei proceduri mai îndelungate, demarată de Ministerul Public împotriva membrilor Hells Angels, acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie criminală. Însă numeroasele tentative ale autorităţilor olandeze de a interzice acest club de motociclişti efectuate până acum au eşuat.

Justiţia olandeză a interzis deja în 2017 banda de motociclişti Bandidos, clubul rival al Hells Angels, iar în anul următor a scos în afara legii clubul Saturdarah, transmite agerpres.ro.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here