LIFE

Oamenii de ştiinţă propun un lift pentru transportul între Pământ şi Lună

În locul navetelor spaţiale, doi cercetători cred că mai fezabil pentru a ajunge pe Lună ar fi un aşa-zis lift care să străbată distanţa dintre planeta noastră şi satelitul ei natural.

Liftul spaţial, aşa cum a fost închipuit de Arthur C. Clarke în Fântâna Paradisului, este încă imposibil. Nu există la ora actuală tehnologia şi materialele necesare pentru a fi construit pe distanţe lungi şi a rezista propriei greutăţi. Însă, asta este valabil pentru un lift spaţial construit pe Pământ. Oamenii de ştiinţă vorbesc acum de un lift plasat pe orbita planetei, care să fie scutit de complicaţiile generate de forţele din atmosferă.

Ideea este a cercetătorilor de la Universităţile Cambridge şi Columbia, care propun ceea ce ei numesc Spaceline – un lift sau un cablu care fie tras de pe suprafaţa Lunii până pe orbita planetei noastre. Ideea nu este nouă, aceasta fiind propusă în mediile ştiinţifice încă din anii ‘70. Acum, însă, oamenii de ştiinţă au făcut calculele, iar matematica spune în acest moment că ideea unui lift între Lună şi Pământ nu este SF. Liftul sau cablul ar trebui să străbată o distanţă de aproximativ 360.000 kilometri. Acesta ar trece prin punctele Lagrange dintre Lună şi Pământ, unde gravitaţia este 0. Astfel, construcţia şi transportul ar fi mult mai uşor de realizat.

Folosind o propulsie alimentată cu energie solară, transportul între Pământ şi Lună nu ar necesita nici folosirea vreunui combustibil. Doar transportul de pe Pământ până la staţia spaţială de la baza liftului ar presupune folosirea unei navete.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here