LIFE

O melodie a trupei Coldplay, al cărei fan era fiul lui Joe Biden, Beau, fundal sonor al focurilor de artificii de la discursul preşedintelui ales al SUA

Una dintre melodiile care au putut fi auzite la finalul discursurilor rostite de preşedintele ales al Statelor Unite Joe Biden şi de vicepreşedintele ales Kamala Harris a fost “Sky Full of Stars” a trupei Coldplay, una dintre trupele favorite ale lui Beau Biden, fiul lui Joe Biden, decedat în 2015 din cauza unui cancer cerebral.

Conform CNN, focurile de artificii care au urmat discursurilor preşedintelui şi vicepreşedintelui ales au avut ca fundal sonor piesa “Sky Full of Stars” a trupei Coldplay, una dintre favoritele lui Beau Biden.

În 2015, la funeraliile lui Beau Biden, solistul trupei, Chris Martin, a interpretat “’Til Kingdom Come” după ce a aflat că acesta era fan al formaţiei. “Sky Full of Stars” a putut fi auzită şi în această vară, la focul de artificii care a urmat acceptării de către Joe Biden a nominalizării pentru candidatura la Casa Albă.

Comment here