LIFE

Nuntă ca în poveşti. Andreea Bălan s-a căsătorit cu George Burcea

Andreea Bălan s-a cununat religios duminică, 15 septembrie, cu actorul George Burcea. Artista a mărturisit că a plâns, pentru că în timpul ceremoniei i-a trecut „toată viaţa prin faţa ochilor”. Un alt motiv care a emoţionat-o până la lacrimi a fost prezenţa bunicii sale, în vârstă de 84 de ani.

Artista a păşit pe covorul roşu împreună cu naşul Aurelian Temişan şi a intrat emoţionată în biserică. În timpul ceremoniei religioase artista a izbucnit în lacrimi. „Ştiţi de ce plângeam? Mi-a trecut toată viaţa prin faţa ochilor şi toate greutăţile prin care am trecut să ajung aici”, a mărturisit ulterior artista. „Acum străluceşti, eşti o prinţesă”, i-a răspuns Temişan.

Alături de Andreea Bălan a fost şi bunica ei în vârstă de 84 de ani, dar şi tatăl, Săndel Bălan. După cununia celor doi, a avut loc botezul Clarei Maria, mezina familiei.

La valsul mirilor, cei doi au avut o mică peripeţie. Fetiţa lor, Ella, a intrat pe ringul de dans chiar în momentul în care mirii erau în mijlocul unei prize. Andreea şi George au luat-o pe cea mică în braţe şi au improvizat la final.

Pentru nuntă, Andreea Bălan şi-a pregătit trei rochii, una cu trenă pentru biserică, una fără trenă pentru valsul mirilor şi o salopetă pe care o va îmbrăca şi pe scenă, în concerte.

„Rochia de mireasă este cea mai importantă rochie din viaţa unei femei, trezeşte cele mai intense emoţii şi, deşi purtată doar o dată, face cât toate celelalte la un loc. Rochia mea de mireasă spune povestea noastră în versurile scrise pe ea, în cuvintele aruncate din loc în loc, cuvinte care au pătruns adânc în inimă. Este brodată manual cu multă iubire şi când o port mă duce în lumea basmului şi mă face să mă simt cea mai frumoasă din lume. Simt că plutesc şi parcă timpul stă în loc, iar noi doi suntem un prinţ şi o prinţesă. Suntem de 4 ani împreună şi am creat o familie minunată! George mi-a fost alături atât în momentele bune, cât şi în cele mai puţin bune. Avem doi copii sănătoși si minunați iar nunta noastră este o încununare a celor întâmplate”, le-a transmis Andreea Bălan fanilor, înainte de nuntă.

Domnişoarele de onoare au fost fetele din trupa de dans a Andreei Bălan.

„Fetele mele şi colegele mele de scenă reprezintă a doua mea familie. Cu ele mi-am petrecut ultimii 10 ani în concerte şi îmi ştiu viaţa cu bune şi cu rele, au fost lângă mine mereu, la bine şi la greu, şi mi-au oferit sprijin şi încurajare atunci când au existat momente triste în viaţa mea. Le iubesc enorm, le preţuiesc şi în ziua cea mare ele îmi vor fi sprijin şi domnişoare de onoare“, a declarat artista.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here