Stirile ZileiTârgu-Jiu

Nu crede că Romanescu va obține majoritate

Pantelimon Manta nu crede că Marcel Romanescu va reuși să-și constituie majoritate în Consiliul Local Târgu-Jiu, după alegerile locale din 9 iunie.

Fostul deputat nu se așteaptă la o campanie electorală agresivă între PSD și PNL în județ, deși crede că va fi mai disputată cea pentru Primăria Târgu-Jiu, decât cea pentru președinția Consiliului Județean Gorj.

Manta observă că nici în zona partidelor de opoziție, USR și AUR, nu sunt excese electorale.  

Pantelimon Manta este de părere că rezultatul alegerilor locale din 9 iunie este unul previzibil în județ, în sensul că PSD va câștiga Primăria Târgu-Jiu și Consiliul Județean. Pe de altă parte, nu crede că primarul Marcel Romanescu va reuși să obțină majoritatea pe care și-o dorește în Consiliul Local. Crede că scorul PSD va fi undeva la 40-45% .