Din JudetStirile Zilei

Nou protest la Gureni împotriva carierei de piatră. ”S-a dat perimetru pe terenurile oamenilor”

Câteva zeci de localnici din satul Gureni al comunei Peștișani au protestat, duminică, împotriva deschiderii unei cariere de calcar în apropiere de casele lor.

Oamenii s-au strâns în zona în care ar urma să funcționeze cariera afirmând că o parte din terenurile de acolo le-ar aparține. Localnicii, încă speriați după cutremurele de anul trecut, se tem că zona va fi afectată și poluată, prin exploatarea pietrei.

Printre protestatarii de la Gureni s-a aflat și un consilier local, Aurel Plai, care a declarat că una dintre soluții ar fi ca afaceristul Silviu Carlaonț să cedeze terenul din zonă Obștii, în schimbul unei alte suprafețe, pe munte.

Primarul Cosmin Pigui a reușit să îi înfurie pe localnici după ce a afirmat, la Radio Infinit, că ”doar 3-4 reclamagii” se opun deschiderii carierei de piatră. Edilul susține și acum că firma care vrea să exploateze rezerva de calcar din zonă are toate avizele la zi, iar o astfel de afacere ar aduce venituri la bugetul local.

Comment here