MotruStirile Zilei

Noi variante pentru postul de viceprimar la Motru. Miruță: Dacă nu-l obține USR, nu asigurăm majoritate PSD

Coaliția de Dreapta din Motru, noi discuții pentru impunerea unui viceprimar.

Liderii PNL, USR, ALDE și PMP s-au întâlnit, duminică, pentru a stabili persoana care va fi propusă pentru postul de viceprimar după ce, în primă fază, Uniunea Salvați România a refuzat varianta Gigel Jianu.

Având în vedere că fostul primar PNL vizează un post în Directoratul Complexului Energetic Oltenia, în cărți pentru postul de viceprimar ar fi Florin Preda de la USR sau liberalii Dumitru Pintea, Cristi Iorga sau Sorin Iovan.

Primarul PSD Cosmin Morega a aflat că s-ar fi împărțit și  funcțiile de conducere din instituțiile subordonate consiliului local, inclusiv de la Direcția Publică.

Cosmin Morega spune că, în ceea ce privește postul de director al Direcției Publice Motru SA, liberalul Dan Matei nu ar fi agreat de celelalte forțe de dreapta.

Cosmin Morega s-a opus vehement instalării fostului primar Gigel Jianu pe postul de viceprimar. Cu o altă persoană propusă de majoritatea din consiliul local, primarul nu pare să aibă o problemă.  

Deputatul Radu Miruță, copreședinte USR-PLUS Gorj, reafirmă că partidul său nu le va asigura majoritate social-democraților, la Motru.  

”USR este interesat de viceprimar la Motru, dar dacă se ajunge la vot între PSD și PNL, USR va susține PNL” spune Miruță.

Comment here