Stirile ZileiTârgu-Jiu

Nici Romanescu nu-l mai vrea pe Cîțu. ”N-are nicio treabă cu politica, lider nu va fi niciodată”

Sunt tensiuni mari în Partidul Național Liberal unde 40 de lideri județeni cer demisia președintelui Florin Cîțu.

I se impută că tensionează atmosfera în coaliţie, dar şi faptul că nu comunică cu liderii judeţeni şi cu primarii partidului. Primarul liberal al Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, se bucură că, din teritoriu, se cere ca partidul să fie condus de premierul Nicolae Ciucă. Spune că Florin Cîțu are sub jumătate din procentul PNL, în sondajele de opinie.   

Romanescu afirmă că liderii din teritoriu, care cer demisia lui Cîțu, nu vor să fie ”sinucigași politici” la alegerile din 2024.

”Nu e neapărat ca formațiunea politică să ne tragă în sus, dar să nu fie un bolovan legat de gât” declară primarul Târgu-Jiului, care a mărturisit că, la partid, s-ar fi propus sancționarea sa după ce, în urmă cu câteva luni, a  declarat că PNL riscă soarta PNȚCD.  

Romanescu consideră că Partidul Național Liberal ar nevoie de un lider, în care membrii să aibă încredere și pe care să-l urmeze.

Primarul liberal al Târgu-Jiului consideră că-n contextul internațional actual, premierul Nicolae Ciucă este persoana potrivită să conducă Partidul Național Liberal.

Prefectul de Gorj Marcel Iacobescu, secretar general al PNL Gorj, a comentat că schimbarea lui Florin Cîțu din fruntea partidului nu poate fi făcută pe repede înainte, ”ca un puci”.  

Comment here