Muzicale

Nane x Delia – În Rai

Delia și Nane reușesc încă o dată să ajungă în trend, cu o nouă colaborare, pentru piesa “În Rai”. Melodia îmbină influențe din pop, R&B și EDM, refrenul rămânând întipărit de la prima ascultare.

Compusă de Nane, Costel Domințeanu și Alex Cotoi, piesa “În Rai” a avut-o încă de la început pe Delia drept “muză”.

“M-am gândit la Delia încă de când am scris versurile și am tras primul demo. Știam sigur că nu se poate da greș în combinația asta, mai ales după Cum era. În Rai vine acum cu un sound diferit și cu emoție. Sperăm să vă placă “, a declarat Nane, iar Delia a completat: “Trupa N&D se reunește – Nane & Delia! :))”.

Clipul, realizat de NGM Creative (Bogdan Păun – regizor, Alexandru Mureșan – DOP) și Loops Production (producție), îi prezintă pe cei doi artiști în cadre care se succed dinamic și induc o stare de visare.

Delia și Nane lansau în urmă cu un an piesa “Cum Era”, single ce a devenit hit în scurtă vreme. Videoclipul melodiei s-a bucurat, de asemenea, de succes, depășind pragul de 20 de milioane de vizualizări. Titlul acestui hit a dat și numele celor trei concerte pe care Delia le-a susținut anul trecut la Verde Stop, în luna iunie.

Comment here