Stirile ZileiTârgu-Jiu

Muja: Mădălina Negrescu, candidatul ALDE la Primăria Târgu-Jiu. La Motru, rămâne Petrescu

Ninel Muja este candidatul Alianței Liberalilor și Democraților la președinția Consiliului Județean Gorj, în vreme ce Mădălina Negrescu intră în cursa pentru Primăria Târgu-Jiu.

Muja este vicepreşedinte al Consiliului Județean Gorj, funcție obținută în 2016 în baza protocolului de colaborare încheiat de PSD cu ALDE şi PSRo. În primăvara anului trecut, fosta conducere a partidului îl propunea pentru excludere din ALDE, existând chiar şi un vot în cadrul Delegaţiei Permanente a organizaţiei. Acum, Călin Popescu Tăriceanu i-a validat candidatura la șefia județului.

Mădălina Negrescu, fostă Ciolocoi, a ocupat și ea, pe când era la liberali, postul de vicepreședinte al Consiliului Județean Gorj, în perioada 2012-2014.  

Au fost probleme la ALDE Motru, unde vechii membri de partid au acceptat cu greu candidatura fostului senator Ilie Petrescu la funcția de primar. Ninel Muja spune, însă, că Petrescu rămâne candidatul. ALDE speră la un scor cu două cifre în județ.

Comment here