Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

Mitrescu va contesta planul de restructurare, dacă se dovedește că Burlan a picat testul psihologic

Liderul sindical Constantin Mitrescu anunță că are de gând să conteste în instanță planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia, dacă se dovedește că autorul lui, fostul manager Daniel Burlan, nu este în deplinătatea facultăților mintale.

Președintele Sindicatului Energia Rovinari face referire la selecția pentru directorat, la care Burlan nu a trecut de interviul cu psihologul. Mitrescu spune că fie s-au plătit polițe, fie fostul șef al CEO are probleme în plan psihologic și a pus în pericol destinele a mii de salariați.

Constantin Mitrescu mai spune că, dacă se va dovedi că Daniel Burlan chiar a picat testarea psihologică, va chema în instanță și firma de recrutare dar și pe fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, care, în opinia sa, trebuie acuzat de neglijență.

Mitrescu amintește că, în timpul vizitei lui Virgil Popescu la Rovinari, fostul ministru l-a indicat pe Daniel Burlan drept autor al planului de închidere de capacități de la Complexul Energetic Oltenia.

”Numai un om nebun oprește grupul 3 care, pe 30 iunie, funcționa la capacitate, ca vioara, iar, pe 1 iulie îl oprești și începi să tai” declară sindicalistul.  

Constantin Mitrescu mai spune că vrea să-i ceară și șefului Poliției Gorj să-i retragă permisul auto lui Daniel Burlan, dacă se va dovedi că a picat testarea psihologică.

Comments (2)

  1. Da , o sa conteste la HANUL PLAPUMIOARA!
    Ala de pe strada VARFUL PATULUI!
    E drept ca blocul 3 mergea asa cum spune, dar când a ascultat mnealui ultima data vioara nr. 3 sau pe celelalte!

  2. Au aprobat multi habarnisti planul asa ca …..

Comment here