Minerit și EnergieStirile Zilei

Mitrescu: Șomaj tehnic PRIN ROTAȚIE

Angajații Complexului Oltenia urmează să fie trimiși în ȘOMAJ tehnic prin rotație.

Măsura este generată de scăderea drastică a consumului de energie după ce marii consumatorii și-au închis activitatea din cauza epidemiei de coronavirus. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, spune că administrația companiei lucrează la un plan privind șomajul tehnic. Până la încheierea stării de urgență, au fost suspendate și negocierile pentru noul contract colectiv de muncă.

Sâmbătă și duminică, minerii din bazinul Jilț vor sta acasă. Cele două cariere vor fi oprite. În toate sediile administrative se va face dezinfecție, a anunțat, vineri,  liderul sindical Bogdan Bejinaru.

Printr-o scrisoare deschisă, conducerea Federației Naționale Mine Energie i-a solicitat premierului Ludovic Orban, să stopeze importul de energie electrică, din țări din afara Uniunii Europene, respectiv Ucraina și Serbia, care nu sunt plătitoare de certificate de carbon.

Liderul sindical Constantin Mitrescu este revoltat că se fac importuri, în  timp ce în România capacitățile de producție sunt trase pe dreapta.

Comment here