Minerit și EnergieRovinariStirile Zilei

Mitrescu: N-o să fim de acord cu ce ni se pune pe tavă. Începe să ne umilească Iovan

Sindicaliștii din Complexul Energetic Oltenia spun, în cor, că nu acceptă creșterea salariilor cu doar 5,3%, cât a propus administrația prin proiectul de buget.

Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, spune că nu poate fi agreată o astfel de propunere.   

”Nu o să fim de acord cu ce ni se pune pe tavă. Începe să ne umilească Iovan, pensia lui a crescut cu 14% și nouă ne pune 5%!” afirmă Mitrescu, referindu-se la liderul sindical de la Termocentrala  Turceni, care, de asemenea, a declarat că nu poate fi acceptată majorarea de 5,3%.

Federația Univers a obținut decizia definitivă a instanței de judecată privind reprezentativitatea de 35%, necesară pentru a participa la negocierile cu administrația Complexului Energetic Oltenia, pentru noul contract colectiv de muncă.

Conform lui Constantin Mitrescu, este chestiune de timp până când și Federația Națională Mine Energie, în care a revenit recent, va obține decizie definitivă, mai ales că ”Univers” și-ar fi retras contestația.

Comments (1)

  1. Sarcinile s-au dublat pentru aia care muncesc!
    Sa ne fie cum ne-o fi ,dar dacă nu aduc bani la oameni la unul din ultimele CCM-uri oameni trebuie sa ia atitudine!

Comment here