Din JudetStirile ZileiTârgu-Jiu

Miruță, proiect de lege pentru angajații din petrol și extracția gazelor naturale

După ce a făcut lege de reducere a vârstei de pensionare pentru mineri, deputatul Radu Miruță face una și pentru petroliști și angajații din extracția gazelor naturale. Parlamentarul USR crede că acești oameni trebuie să-și obțină, din nou, grupa a doua, pentru condiții deosebite de muncă.

”Trebuie să primească aceste drepturi din cauza condițiilor grele de muncă. Au căpătat boli asociate profesiei. Acești oameni nu au speranță de viață ca oamenii care lucrează în alte activități” a explicat Miruță, joi, într-o conferință de presă.

În jumătate din Gorj, respectiv în partea de sud a județului, se desfășoară activități de extragere a petrolului și gazelor naturale.

Radu Miruță a făcut apel și către ceilalți 6 parlamentari de Gorj, de la PSD și PNL, să susțină proiectul de lege care le-ar aduce grupă de muncă petroliștilor și angajaților din extragerea gazelor naturale. Senatul ar urma să se pronunțe pe noua lege în 40 de zile, apoi va ajunge la Camera Deputaților.