Minerit și EnergieStirile ZileiTârgu-Jiu

Miruță: O să merg în sala de judecată!

Deputatul USR-PLUS Radu Miruță anunță că va merge personal în instanță, în situația în care Casa de Pensii va respinge dosarele depuse de angajații Complexului Energetic Oltenia.

”Dacă va fi decizie de respingere, voi acorda asistență juridică, o să merg în sala de judecată” declară parlamentarul.

Miruță reafirmă că legea este clară: se pot pensiona la 52 de ani angajații CEO care au lucrat vreme de 25 de ani în producție, deci nu se poate vorbi despre o aplicare a legii pentru viitor.

Senatorul PSD Cristi Rujan afirma, săptămâna trecută, că ar trebui ca guvernul să vină cu o ordonanță de urgență care să completeze legea de reducere a vârstei de pensionare, în sensul să fie plătite contribuțiile pentru condiții speciale. Miruță afirmă, însă, că prin noile reglementări, s-a dorit doar ca minerii și energeticienii să poată ieși la pensie, nu să fie plătite și contribuțiile de către Complexul Energetic Oltenia.

Comment here