Sportive

Minifotbal. ACS Exclusive Târgu-Jiu, câștigătoarea Ligii 1. Viitorul FC s-a impus în campionatul Ligii a 2 a

După o pauză cauzată de restricțiile legate de pandemia de Covid-19, în weekend-ul recent încheiat, au avut loc meciurile finale din campionatele Liga 1 și Liga 2 în cadrul Complexului Dolce Vita. Competiția principală a fost câștigată de nou-promovata, ACS Exclusive Târgu-Jiu, în timp ce competiția secundară a revenit unei echipe nou-înființate, Viitorul FC.

Ultima etapă din Liga 1 de Minifotbal Dolce Vita a fost una a surprizelor. Liderul ACS Exclusive Târgu-Jiu, echipă aflată la prima participare în cel mai puternic campionat de minifotbal din Gorj, avea nevoie de un succes în ultima rundă pentru a-și asigura titlul de campioană. Adversarii de la ACS Victoria Târgu-Jiu, vicecampionii ediției precedente, au oferit însă o replică puternică liderului. ACS Victoria a condus cu 2-0, Exclusive a revenit în joc, însă nu a putut obține decât o remiză, 2-2.

Rezultatul de egalitate le-a oferit șansa celor de la Peppy Dolce Vita, echipa care a condus mare parte din sezon, să obțină in-extremis titlul de campioană. Pentru asta avea nevoie de cele 3 puncte din meciul cu ISU Gorj. Adversarii au fost însă la înălțime și conduceau la un moment dat cu scorul de 3-0. Cei de la Peppy nu au putut decât să limiteze din proporțiile scorului, iar partida s-a încheiat cu victoria celor de la ISU, 3-2.

Astfel, ACS Exclusive s-a încununat campioană, Peppy Dolce Vita a obținut locul 2, iar campioana ultimelor sezoane, Dream Team, a obținut „bronzul” acestei ediții.

Lotul campioanei, ACS Exclusive Târgu-Jiu:

Constantin Bistreanu și Jean Marin – portari

Mihai Dinuțoiu, Ciprian Dudău, Ionuț Bocșeru, Dragoș Stănescu, Daniel Constantin, Daniel Sorea, George Bozianu, Marius Miruță, Alexandru Avrămescu, Lucian Marina, Ionuț Vasile – jucători

Bogdan Horhoianu – antrenor și delegat

Festivitatea de Premiere

Locul 1 – ACS Exclusive Târgu Jiu

Locul 2 – Peppy Dolce Vita

Locul 3 – Dream Team Târgu Jiu

Locul 4 – ACS Victoria Târgu Jiu

Premiul Fair Play – Wektra Team

Cel mai bun jucător – Alexandru Avrămescu(ACS Exclusive Târgu Jiu)

Golgheter – Ion Cănăvoiu (Dream Team): 34 de goluri

Cel mai bun portar – Constantin Bistreanu (ACS Exclusive Târgu Jiu)

Cel mai bun tânăr jucător (-21 de ani) – Iulian Măicăneanu (Primăria Bîlteni)

Cel mai bun senior jucător (+40 de ani) – Florin Popete (Peppy Dolce Vita)

Cel mai bun pasator – Claudiu Dumitru (ACS Victoria Târgu Jiu)

Cel mai tehnic jucător – Alexandru Mainerici (ISU Gorj)

Campioana ACS Exclusive va participa, în perioada 4-6 iunie, la Supercupa României, la Oradea. Competiția, prima oficială organizată sub egida Federației de Minifotbal din România, după o pauză de aproape 2 ani de zile, va avea la start cele mai bune 48 de echipe din țară. Primele 15 clasate vor obține biletul pentru participarea la Campionatul Național din perioada 1-3 iulie, de la Râmnicu-Vâlcea.

Weekend-ul plin de minifotbal din Complexul Dolce Vita s-a încheiat duminică, odată cu finalele din Liga 2 Amatori. Marea finală, dintre Rinacar Târgu-Jiu și Viitorul FC, s-a decis la loviturile de la 7 metri, după 2-2 în timp regulamentar. Cei de la Viitorul, echipă nou-înființată pentru acest sezon, au avut nervii mai tari și s-au impus, după câte 4 lovituri de fiecare echipă.

Medaliile de bronz au revenit celor de la CS Voicu Dragon, după un meci decis, de asemenea, la penalty-uri, cu Primăria Motru. Turneul „Fair Play”, rezervat echipelor clasate mai jos de locul 8 în sezonul regulat, a revenit celor de la Digi Team Târgu-Jiu, 2-0 în finala cu Primăria Albeni.

Lotul campioanei, Viitorul FC:

Mădălin Muraru – portar

Robert Roibu, Stelian Hobeanu, Adrian Ciortan, Radu Hotoboc, Dumitru Schinteie, Ovidiu Călescu, Claudiu Gîrdu, Gabriel Gîrdu, Mădălin Călescu, Daniel Logăscu, Robert Sava și Alexandru Precup – jucători

Răzvan Ebîncă – antrenor și Robert Roibu – delegat

Festivitatea de Premiere

Locul 1 – Viitorul FC

Locul 2 – Rinacar Târgu Jiu

Locul 3 – CS Voicu Dragon

Locul 4 – Primăria Motru

Premiul Fair Play – Primăria Negomir

Cel mai bun jucător – Dumitru Schinteie (Viitorul)

Golgheter „Turneu Final” – Cristian Stegaru (SEBN Târgu Jiu): 20 goluri

Golgheter „Turneu Fair Play” – Marius Uleanu (Digi Team Târgu Jiu): 16 goluri

Cel mai bun portar – Florin Negrea (CS Voicu Dragon)

Cel mai bun tânăr jucător (-21 de ani) – Adrian Semen (Rinacar)

Cel mai bun senior jucător (+40 de ani) – Victor Lungu (Motru)

Cel mai tehnic jucător – Ovidiu Șomănescu(Rinacar)

Primele două clasate, Viitorul și Rinacar, vor primi licența de participare pentru următoarea ediție a Ligii 1 Dolce Vita, programată să înceapă în luna septembrie.

Comment here