Minerit și EnergieStirile Zilei

Minerii, din nou în stradă. Bunoaica: PNL va vota proiectul, nu va avea variante

Liderii protestatarilor din Piața Prefecturii cred că liberalii vor vota, în cele din urmă, proiectul de lege de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Este concluzia la care au ajuns după întâlnirea de vineri de la Prefectura Gorj, deși acolo parlamentarii PNL și USR-PLUS s-au contrazis din nou pe tema plății contribuțiilor. Legea se va afla, miercuri, pe masa Comisiei de Muncă a Camerei Deputaților.  

Liderul sindical Manu Tomescu spune că există și promisiunea PSD că va susține acest proiect.

Cât privește discuția că nu se găsesc 50 de milioane de euro pentru plata contribuțiilor angajaților Complexului Energetic Oltenia, Manu Tomescu o consideră nedreaptă câtă vreme compania a plătit, în ultimii ani, peste 1 miliard de euro pe certificatele de carbon.

Nicu Bunoaica este de părere că, la întâlnirea de la Prefectura Gorj, s-a înțeles importanța proiectului de reducere a vârstei de pensionare. Sindicalistul crede că va fi votat de toate partidele.

Bunoaica este convins că oamenii politici și afaceriștii au pus deja ochii pe compania de la Târgu-Jiu.

 ”O vor vinde și-o vor cumpăra ei. Magnații pregătesc deja câmpurile de fotovoltaice. Gorjul va deveni o zonă cu energie particulară, nu va mai fi nimic de stat” declară liderul sindical.

Comment here