Minerit și Energie

Mihai Weber: Sperăm ca planul de restructurare a CE Oltenia să fie aprobat cât mai curând

PSD Gorj a remis, marți, un comunicat de presă, în urma întâlnirii de luni cu administraţia şi liderii sindicali din Complexul Energetic Oltenia, de la Prefectura Gorj.

Conducerea organizaţiei spune că susține orice formă a proiectului privind reducerea vârstei de pensionare. În plus, speră ca planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia să fie aprobat cât mai repede de Comisia Europeană.

”Cea mai importantă problemă este aprobarea planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia. Sperăm să fie aprobat cât mai curând de Comisia Europeană, pentru ca CEO să poată cumpăra certificatele de carbon, altfel va fi foarte greu pentru companie să facă rost de acești bani într-un timp așa scurt. Știm cu toții ce se întâmplă dacă nu respectăm termenul de achiziționare al certificatelor, adică sfârșitul lunii aprilie. În ceea ce privește amendamentul pentru modificarea Legii Pensiilor, astfel încât toți angajații Complexului Oltenia care îndeplinesc criteriile să fie încadrați în condiții grele de muncă, vă asigur că noi, cei de la PSD, vom susține orice propunere care vine în sprijinul minerilor și energeticienilor. Noi am depus deja un amendament în acest sens, dar dacă ceilalți colegi parlamentari vor să vină cu completări, susținem orice demers, astfel încât forma sa finală să fie benefică pentru toată lumea”, a transmis deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.

Comment here