LIFE

Michael Jackson şi Elvis Presley conduc în clasamentul Forbes pe 2019 al celor mai bine plătite celebrităţi decedate

Michael Jackson conduce topul celor mai bine plătite celebrităţi decedate, pentru al şaptelea an consecutiv, cu 60 de milioane de dolari câştigate anul acesta, potrivit Forbes.

Regele muzicii pop a decedat pe 25 iunie 2009. Veniturile din difuzarea online a muzicii lui Michael Jackson au crescut până la 2,1 miliarde de dolari, în creştere de la 1,8 miliarde de dolari anul trecut, în ciuda recentrelor controverse.

Elvis Presley, care a murit pe 16 august 1977, a câştigat 39 milioane de dolari în 2019. Zeci de ani, mai mult de 500.000 de vizitatori au trecut anual pe la Graceland, în Memphis, adăugând la venituri alte 45 de milioane de dolari. Un film biografic, regizat de Baz Luhrmann, cu Tom Hanks, este în pregătire.

Pe poziţia a treia în clasament se află caricaturistul Charles Schultz (mort pe 12 februarie 2000), cu venituri de 38 de milioane de dolari în 2019. Creatorul lui Snoopy continuă să câştige din franciza Peanuts care a ajuns la a 70-a aniversare.

Clasamentul Forbes: Michael Jackson – 60 de milioane de dolari; Elvis Presley – 39 de milioane de dolari; Charles Schultz – 38 de milioane de dolari, jucătorul de golf Arnold Palmer – 30 de milioane de dolari; Bob Marley – 20 de milioane de dolari; Dr. Seuss – 19 milioane de dolari; John Lennon – 14 milioane de dolari; Marilyn Monroe – 13 milioane de dolari; Prince – 12 milioane de dolari; Nipsey Hussle – 11 milioane de dolari.

Topul îi include şi pe XXXTentacion – 10 milioane de dolari, Whitney Houston – 9,5 milioane de dolari, şi George Harrison – 9 milioane de dolari.

Comment here