Mezinii baschetului de la CSM Târgu-Jiu, Grupa U13, au terminat turneul de la Bucureşti pe locul 2.
Cei mai tineri baschetbalişti ai CSM Târgu Jiu au participat, pe 2 şi 3 aprilie, la Turneul 5 din Campionatul Național de Juniori categoria U13 masculin. Cu un bilanţ de două victorii şi o înfrângere, baschetbaliştii profesorului Carlos Popescu au făcut cel mai bun turneu din acest sezon şi au terminat pe locul 2 în Grupa 7.
CSM Târgu-Jiu a trecut fără nicio problemă în primul meci al zilei de 2 aprilie de LPS Bihorul CSM Oradea, scor 53-11. Meciul doi a fost ceva mai echilibrat, dar adjudecat tot de CSM Târgu Jiu, scor 54-44, în faţa echipei CSU Ştiința Slam B București. Duminică, 3 aprilie, micuţii baschetului de la CSM Târgu-Jiu au pierdut cu CSS Nr. 6 Dinamo Bucureşti. Echipa bucureşteană s-a impus cu 68-27 şi a terminat grupa pe primul loc.
Carlos Popescu, antrenor Grupa U13 masculin a CSM Târgu-Jiu: „Cei mai mici baschetbaliști ai CSM Târgu-Jiu au reuşit să obțină un rezultat optim, un bilanţ foarte bun, cumulând două victorii din maxim trei posibile la acest turneu. Chiar dacă am cedat oarecum ușor în ultima confruntare, respectiv împotriva titratului club Dinamo CSS. 6 București, mă declar mulțumit de prestația elevilor mei și, totodată, sunt încântat văzând bucuria exprimată de copiii noștri savurând gustul victoriei la acest turneu. Dacă prima victorie este incontestabilă prin prizma rezultatului, cea de-a doua victorie a venit în urma unui meci ceva mai disputat, cu echipa gazdă, Știinta Slam Bucuresti A fost o partidă reușită cu un parcurs controlat pe durata celor două reprize. Aceste două victorii obținute în cadrul acestui turneu reprezintă, pe deoparte, rodul muncii micuților baschetbaliști, dar și confirmarea unui parcurs formativ optim prefigurat la înscrierea în acest campionat. Suntem uniți pentru un cât mai bun parcurs al lor şi în viitor. Nu în ultimul rând, vreau să le mulțumesc părinților, care au venit la Bucuresti în număr suficient de mare pentru a susține acești copii minunati. Felicitări băieți!”
Comment here