Minerit și EnergieStirile Zilei

Maioreanu: Spre fericirea mea, NU sunt coleg cu Anton Anton!

”Din fericire, NU sunt coleg cu Anton Anton” spune Andrei Maioreanu, deși, miercuri, cei 6 deputați ALDE s-au afiliat PSD, ceea ce înseamnă că din acel moment activează în grupul social-democrat din Camera Deputaților.

Maioreanu a fost secretar de stat în Ministerul Energiei în perioada în care Anton Anton era ministru promovat de ALDE. Prestația lui Anton a produs nemulțumiri la Gorj, unde a rămas cunoscut după expresia ”bate vântul de ne îndoaie!”, dintr-un interviu pe care fostul ministru l-a acordat în presa centrală, și-n care se referea la faptul că eolienele aveau pondere mai mare în piață decât energia pe cărbune.

Andrei Maioreanu, vicepreședinte PSD Gorj, a declarat la Interviurile Infinit FM că nu poate fi coleg cu un om care a boicotat aprobarea strategiei energetice a țării.

Maioreanu a atras atenția, în emisiune, că memorandumul prin care statul a acordat împrumutul de 251 de milioane de euro Complexului Energetic Oltenia, pentru achiziționarea certificatelor de carbon, prevede construirea a 3 grupuri energetice noi pe gaze, ceea ce inclusiv conducerea companiei consideră că este imposibil de făcut.

Comment here