Stirile ZileiTârgu-Jiu

Lucrările la UPU, finalizate. De ce au întârziat

Au fost finalizate lucrările de modernizare și reabilitare a Unității de Primiri Urgențe, din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu.

Investiția, în valoare de peste 8,6 milioane de lei, a fost realizată cu fonduri europene atrase de Consiliul Județean Gorj. Președintele Cosmin Popescu a declarat, miercuri, că ar fi trebuit să fie finalizată în toamna anului trecut, însă lucrările au întârziat după ce a fost reziliat contractul cu primul constructor.  

Cosmin Popescu a anunțat că vor continua investițiile de modernizare a secțiilor și clădirilor Spitalului Județean. În plus, a precizat că au fost finalizate documentele pentru accesarea unui împrumut, de la Banca Europeană de Investiții, pentru construirea unui nou spital.  

Dumitru Vienescu, managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu-Jiu, a declarat că speră să fie finalizate cât mai repede toate lucrările de investiții, care sunt în derulare la unitatea medicală. Au fost remediate și problemele apărute la rețeaua electrică, ce au dus la apariția unor pene de curent, în ultima perioadă.