Muzicale

LORA – O rană

LORA a lansat “O rană”, piesă ce vorbește despre vindecarea după o iubire pierdută. Melodia beneficiază de un videoclip filmat în Bali, acolo unde artista a petrecut mai bine de 4 luni.

Melodia “O rană” este produsă în studioul Nomad Music și a fost compusă de LORA, alături de Diana Sturza, Cătălin Tamazlicaru, Răzvan Dediu, Alex Antonescu și Petre Cătălin.

”Ai fost vreodată acuzat/ă de ceva ce n-ai făcut? Au fost vreodată gesturile, faptele sau vorbele tale înțelese greșit? Și dacă peste toate astea adăugăm răzbunarea omului iubit, ne trezim cu răni greu de vindecat. Dar vindecarea are nevoie de timp. E un proces în care trebuie să crezi. <<O rană>> va spune o poveste și îmi doresc să fii acolo să o asculți și să o dai mai departe”, a declarat LORA.

Videoclipul piesei a fost filmat în exotica insulă Bali și a fost realizat după un scenariu scris de LORA, de o echipă adunată special de artistă și formată din turiști aflați în vacanță acolo, nevoiți să rămână la fel de mult timp în Indonezia.

LORA este una dintre cele mai apreciate voci feminine din Romania, cu milioane de vizualizări pe YouTube datorită unor piese ca “Rămas bun”, “Ne împotrivim”, “Singuri în doi”, “Cinci”, “Până în rai” sau “Soare negru”. În 2018, LORA a lansat “Dor sa te ador”, alături de Doddy, piesa ce a adunat până în prezent aproape 80 de milioane de vizionari pe YouTube.

Comment here