Lora nici nu şi-a imaginat când a plecat spre Bali ce o aşteaptă! O vacanţă de două săptămâni s-a transformat într-ul exil. Artista spune că a trăit momente de panică, în clipa în care linia aeriană a anunţat încetarea zborurilor.
În timp, s-a obişnuit cu situaţia şi a încercat să vadă partea bună a lucrurilor. A călătorit, a meditat, a filmat un videoclip în insula indoneziană şi spune că, acum, e fericită.
„În patru luni, am trăit cât alţii în 3 ani. Mă simt foarte bine, ne-am adaptat extraordinar, nu mai simţim disperarea aia să ne întoarcem acasă. Ne simţim super bine. Am treabă multă aici”, a spus artista pentru Mediafax.ro.
În Bali, a găsit chiar un loc în care să cânte: „Am cunoscut o super trupă care cânta coveruri într-un bar, aici, în Bali. Eram pe scuter când am auzit muzica şi când am văzut că este o scenă şi cântă cineva acolo, era să sar de pe scuter. Am zis – baby, baby, opreşte aici, muzică! Şi, mă invită de fiecare dată când au muzica live pentru că am cântat acolo de drag”.
Deşi s-a acomodat în ţara „adoptivă”, mărturiseşte că îi este dor de prietenii rămaşi în România.
„Vreau să-mi îmbrăţişez oamenii, vreau să-mi îmbrăţişez fratele şi să-l ţin aşa o zi. Mi-e dor de prieteni, abia aştept să le povestesc lucruri. Mi-e dor de fasole bătută, mi-e dor de borş de fasole, nu ciorbă, borş, fasole acră”, a spus artista.

Comment here