Muzicale

LORA – Dacă dragostea

LORA lansează una dintre cele mai emoţionante piese ale sfârsitului de an, “Dacă dragostea”, o baladă inspirată din poveşti reale de dragoste, despre durere şi vindecare.

Piesa “Dacă dragostea” este compusă de ADDA, Alex Cotoi și George Idriceanu, iar versurile sunt scrise de Adda, Bianca Lobda şi Diana Ghita. Videoclipul melodiei a fost filmat de Kobzzon, pornind de la un scenariu gândit de LORA.

“Lecția iertării în iubire este, poate, cea mai grea dintre toate. Nu este doar despre a-l ierta pe cel care ţi-a greşit iremediabil pe scara dreptății tale, ci de a te ierta și pe tine și a învăța din asta. În povestea acestui cântec, transpusă atât de frumos în imagini de Kobzzon, avem drama iubiţilor care au pus orgoliul lor mai sus decât iubirea. În loc să se ierte și să-și mai dea o șansă, au ales să se despartă. Ce sens are dreptatea ta când inima plânge?”, declară LORA.

LORA a îmbrăcat două rochii de mireasă pentru filmările videoclipului, una neagră şi una albă, cu un styling realizat de către Eniko Szanto. Conceptul îi aparţine tot artistei, care a mai prezentat dualitatea alb-negru şi în alte proiecte pe care le-a lansat, precum videoclipul piesei “Soare negru” sau albumul “Despre demoni şi iertare”.

În peste 15 ani de carieră, Lora a lansat o mulțime de hituri și a avut colaborări de succes cu nume importante ale industriei muzicale din România. Din repertoriul artistei fac parte melodii precum: “Ne împotrivim”, “Singuri în doi” (feat. Peter Pop), “Puișor”, “Bine Mersi” (feat. Doddy), “Floare la ureche”, “Rămas Bun”, “Soare Negru” sau “Dor să te ador” alături de Doddy.

Comment here