Stirile ZileiTârgu-Jiu

Liviu Andrei: Partidele de dreapta pot să se STROFOACE cât vor!

Consilierul județean Liviu Andrei nu crede că o dreaptă unită l-ar învinge pe Cosmin Popescu, în alegerile locale din toamnă.

“Partidele de dreapta pot să se strofoace cât vor pentru un candidat comun! Vă garantez că este imposibil să câștige președinția consiliului județean! PSD este partid care a condus de-a lungul timpului, are majoritate și președinte care și-a făcut treaba și nu poate fi contestat” declară fostul prefect de Gorj.

Vara trecută, PMP Gorj a decis excluderea lui Liviu Andrei din partid, pe motiv că nu s-a implicat în campania electorală de la alegerile europarlamentare. Fostul prefect de  Gorj spune că, dacă va mai face politică, o va face la un partid mare.

Nicolae Davițoiu, președintele PMP Gorj, a anunțat că ia în calcul o candidatură la președinția Consiliului Județean.

 „E normal să candideze la cea mai puternică funcție, să demonstreze partidului că e puternic, că aduce voturi, că e tare” comentează Liviu Andrei.

Comment here