Muzicale

Lidia Buble – Draga Mea

Lidia Buble a revenit în atenția fanilor cu o schimbare de look, dar și cu o piesă nouă. Artista își încântă ascultătorii cu „Draga Mea”, o baladă plină de emoție.

După o absență de câteva săptămâni de pe rețelele de socializare, Lidia Buble a revenit în forță cu o piesă plină de emoție, dar și cu o schimbare de look.

"Nu mă mai regăseam în fata aceea blondă și am vrut să fac o schimbare. Cred că mi-a fost, de fapt, dor de Lidiuța de acum aproape 10 ani. Nu vi se pare că arăt iarăși așa?", a declarat Lidia.

Mai mult, cântăreața le-a dăruit fanilor o nouă piesă – „Draga Mea”. Melodia a fost compusă de ADDA și vorbește despre dragoste și durere, o pereche paradoxală de trăiri.

"În piesa asta se vor regăsi foarte multe femei puternice, care iubesc foarte intens, și care știu să pună punctul pe <<i>>, care știu să închidă o ușă atunci când este cazul", a adăugat artista.

„Draga Mea” este acompaniată de un videoclip artistic, regizat de SAN.

Comment here