Minerit și EnergieStirile Zilei

Lider: Vreau să văd ce zice Judecătoria despre Legea nr.197

Liderul sindical de la Cariera Jilț Sud, Ion Popescu, așteaptă decizia instanțelor de judecată privind legea de reducere a vârstei de pensionare în minerit și energie.

Președintele Sindicatului Renașterea este unul dintre angajații Complexului Energetic Oltenia ale căror dosare de pensionare a fost respinse de Casa de Pensii. Popescu a contestat decizia în instanță, iar, pe 27 ianuarie, are primul termen în proces.

În Piața Prefecturii din Târgu-Jiu, minerii și energeticienii au reluat protestele și cer aplicarea Legii nr. 197/2021.

Liderii sindicali din cadrul Complexului Energetic Oltenia au discutat, luni, în cadrul comisiei mixte cu administrația companiei. Economia la fondul de salarii, pe anul 2021, este de 611 lei brut, adică  357 de lei net pentru fiecare salariat. Liderul sindical Ion Popescu spune că, joi, banii vor fi virați angajaților.

Comment here