Minerit și EnergieStirile Zilei

Lider sindical: CRED în promisiunile guvernului PNL

„Nu mai aveam cărbune să producem energie. Acum va fi bine” spune liderul sindical Eugen Iovan, după ce guvernul Orban a aprobat, săptămâna trecută, trei proiecte de hotărâre privind scoaterea din circuitul silvic a unor terenuri forestiere pentru crearea fronturilor de lucru în carierele Roșiuța și Jilț Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia.

Liderul sindical de la Termocentrala Turceni crede, acum, și în promisiunile făcute de liberali că vor fi realizate investiții în valoare de 1,5 miliarde de euro, în cadrul companiei, în următorii 5 ani.

”Ceilalți n-au făcut, au reușit oamenii ăștia care sunt acum la guvernare! Deja se simte! Important că s-au dat hotărârile privind exproprierile” comentează Iovan.

La Termocentrala Turceni, câteva zeci de angajați au ieșit la pensie, în acest an, în baza actului normativ care permite pensionarea anticipată. Eugen Iovan spune că în unitate au început să fie făcute angajări, pentru posturile deficitare.

Comment here