Stirile ZileiTârgu-Jiu

Lider PMP: Mișcarea Populară pune PREFECȚI la Gorj, Covasna și Maramureș. Ce spune Vîlceanu

PMP a obținut posturile de prefect de Gorj, Covasna și Maramureș, în urma negocierilor cu liberalii, susține Daniela Grădinaru, unul dintre liderii partidului. Dan Vîlceanu, președinte PNL Gorj, afirmă, însă, că nu există niciun fel de negociere pe funcții sau posturi, trecută în protocolul încheiat cu Mișcarea Populară. Marcel Romanescu declară că PNL ar fi trimis mai multe propuneri la București pentru postul de prefect de Gorj, pe listă aflându-se și numele lui Liviu Diaconescu și Virgil Drăgușin. În presa locală, sunt vehiculate numele Denisei Șuță și al fostului primar de Târgu Cărbunești, Mihai Mazilu, pentru postul de subprefect, după demiterea lui Sorin Arjoca.

La Interviurile Infinit FM, Daniela Grădinaru, consilier municipal PMP, a declarat că partidul său a obținut 3 posturi de prefect, după ce a votat moțiunea de cenzură împotriva fostului guvern Dăncilă și a susținut învestirea Cabinetului Orban.

Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, afirmă însă că, în protocolul cu PMP, nu este trecută nicio negociere privind funcțiile din administrația publică.

Marcel Romanescu, președinte PNL Târgu-Jiu, spune că și-ar fi dori ca partidul său să fi obținut postul de prefect dar, dacă  va ajunge la PMP, speră să nu fie numită o persoană ”apropiată de PSD”. Primarul Târgu-Jiului declară că la București a fost trimisă o listă, pe care se află și numele lui Liviu Diaconescu și Virgil Drăgușin.

Viorel Caragea este sceptic că Partidul Mișcarea Populară va reuși să obțină postul de prefect de Gorj.

În tabăra PSD, se vede o luptă pe funcții între partidele care susțin guvernarea Orban. Primarul Ion Bârcă spune că liberalii trebuie să țină cont de cerințele PMP, pentru a nu rămâne fără susținere în parlament.

Opinia lui Bârcă este că Partidul Mișcarea Populară va avea câștig de cauză și va numi prefectul de Gorj. Edilul este supărat pe șefii de servicii deconcentrate din județ, menținuți în funcții de fosta guvernare PSD, care, acum, s-au dat cu liberalii.

Comment here