Președintele Sindicatului Solidaritatea 2013, Nicu Bunoaica, anunță că îi va face plângere șefului Casei Naționale de Pensii, Daniel Baciu, pe motiv că tergiversează aplicarea Legii nr.197/2021, de reducere cu 13 ani a vârstei de pensionare în minerit și energie.
Bunoaica susține că, într-o discuție, ministrul Muncii, Marius Budăi, l-ar fi avertizat să aibă grijă ce declarații face în presă, pentru că, altfel, nu mai pune legea în aplicare.
Sindicalistul așteaptă să vadă dacă se vor încadra în termenul prevăzut de lege cei de la Casa de Pensii, adică dacă vor emite decizii de pensionare la 45 de zile de la depunerea dosarelor.
Comment here