LIFE

Leonardo DiCaprio a donat 10 milioane de dolari armatei Ucrainei

Leonardo DiCaprio a donat armatei Ucrainei 10 milioane de dolari. Este cea mai mare sumă primită până acum de guvernul ucrainean.

”Superstarul de la Hollywood, renumit pentru rolul său din filmul de succes „Titanic”, Leonardo DiCaprio, a transferat zece milioane de dolari SUA guvernului ucrainean, în timp ce războiul între Rusia și Ucraina continuă. Cel mai probabil, acestă donație uriașă este menită să sprijine eforturile de război, precum și eforturile umanitare din țară”, potrivit Ukrinform, care citează GSA News.

DiCaprio are rădăcini ucrainene prin bunica sa și a condamnat ferm invazia rusă a Ucrainei. Printre vedetele care au anunțat că vor să strângă, din donații, milioane de dolari pentru victimele războiului sunt Angelina Jolie, Blake Lively, Mila Kunis și Ashton Kutcher.

Banca Națională a Ucrainei a decis să deschidă un cont special de strângere de fonduri, pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei. Un miliardar din Japonia l-a anunțat pe președintele Ucrainei că donează aproximativ 7,7 milioane de euro guvernului de la Kiev, prin intermediul unei scrisori, potrivit Kyodo şi AFP.

Comment here