LIFE

Legist: Ivana Trump a murit după ce a căzut pe scări

Ivana Trump, prima soţie a lui Donald Trump, a murit în urma ”leziunilor accidentale cauzate de impact la nivelul trunchiului”, a anunţat biroul legist din New York, relatează BBC.

Presa americană susţine că Ivana Trump a murit după ce a căzut pe scări, în apartamentul ei din New York.

Ivana Trump, care s-a născut în vechea Cehoslovacie, s-a căsătorit cu fostul preşedinte Donald Trump în 1977, iar cei doi au divorţat 15 ani mai târziu, în 1992. Cuplul a avut împreună trei copii – Donald Jr, Ivanka şi Eric Trump.

Donald şi Ivana Trump au fost figuri publice notabile în New York în anii 1980 şi 1990, iar despărţirea lor a făcut obiectul dezbaterilor publice. După despărţirea lor, Ivana Trump a continuat să-şi lanseze propriile linii de produse de înfrumuseţare, îmbrăcăminte şi bijuterii. Ea şi-a asumat meritul pentru creşterea copiilor săi în memoriile sale din 2017, ”Raising Trump”, spunând că ”a luat deciziile cu privire la educaţia, activităţile, călătoriile, îngrijirea copiilor şi alocaţiile lor” până la facultate. În carte, ea a adăugat că relaţia ei cu Trump s-a îmbunătăţit de la divorţ şi a spus că vorbea cu el cel puţin o dată pe săptămână.

Familia Trump a descris-o într-o declaraţie drept ”o forţă în afaceri, un atlet de talie mondială, o frumuseţe strălucitoare şi o mamă şi o prietenă grijulie”.

”Ivana Trump a fost o supravieţuitoare. Ea a fugit din comunism şi a îmbrăţişat această ţară. I-a învăţat pe copi noţiunile de seriozitate şi duritate, compasiune şi hotărâre”, se mai arată în declaraţie.

Ivanka Trump, despre care se spunea că ar fi foarte apropiată de mama ei, a spus într-o postare pe Instagram că are inima zdrobită.

”Mama a fost genială, fermecătoare, pasională şi amuzantă. Ea a modelat puterea, tenacitatea şi hotărârea în fiecare acţiune. Şi-a trăit viaţa la maximum – fără a renunţa vreodată la ocazia de a râde şi de a dansa”, a scris Ivanka.

Donald Trump a fost al doilea soţ al Ivanei. Primul soţ, Alfred Winklmayr, a fost un instructor de schi austriac şi prieten cu care se pare că s-a căsătorit pentru a obţine cetăţenia austriacă. Acea căsătorie i-a permis să părăsească Cehoslovacia, ţara ei de natală comunistă, fără să fie nevoie să dezerteze.

Comment here