Din JudetStirile Zilei

Le-a luat foc casa! Rămase sub cerul liber în plină iarnă

Două femei din Tetila au rămas sub cerul liber, în plină iarnă, după ce casa le-a fost mistuită într-un incendiu.

Un coș necurățat de ani de zile a generat focul în urma căruia acoperișul locuinței a fost distrus în totalitate. Cele două femei sunt mamă și fiică, mama având 80 de ani. Ambele sunt bolnave și își asigură existența din pensia de 850 de lei a bătrânei. Fiica, Geta Udrescu, a povestit că în momentul în care a izbucnit incendiul, era în casă și a crezut că zgomotul vine de la lucrările de reamenajare pe care le făceau niște vecini.

Iarna va fi una extrem de dificilă pentru cele două femei. O rudă de-a acestora, Doina Tudoran, a declarat că refacerea locuinței fără ajutorul autorităților ar fi imposibilă.

Necazul celor două femei este cunoscut în tot satul Tetila. Bătrâna de 80 de ani a fost luată în îngrijire de o familie, care, însă, nu o poate ține prea mult timp

Primarul Constantin Bobaru a fost plecat din Bumbești- Jiu, săptămâna trecută, dar a dispus sprijinirea celor două femei din Tetila cu lemne pentru refacerea acoperișului. Edilul va încerca să ajute familia năpăstuită și cu fonduri din bugetul local.  

Comment here