Muzicale

Justin Bieber & benny blanco – Lonely

Justin Bieber a lansat o piesă narativă, prin care își spune povestea, punctând momentele mai puțin plăcute ale carierei sale de succes. Compusă de benny blanco și Finneas, “Lonely” se adresează tuturor celor care au simțit apăsarea singurătății.

După o piesă cu mesaj înălțător, Justin Bieber intră în culisele propriei vieți, dezvăluind publicului partea mai puțin plăcută a faimei. Piesa “Lonely” și videoclipul ce o acompaniază spun povestea unui copil ajuns vedetă și rămas fără susținerea emoțională a unor prieteni adevărați. Rolul lui Justin din clip este interpretat de Jacob Tremblay, un actor canadian ce a devenit cunoscut odată cu interpretarea sa din drama întunecată “Room” (2015).

“Când el [Blanco] și Finneas mi-au arătat piesa asta, să fiu sincer, mi-a fost greu să o ascult, considerând cât de greu mi-a fost să trec peste anumite capitole. Am intrat în studio și am cântat-o de la cap la coadă, ceea ce nu a fost ușor, dar am început să văd importanța relatării acestei povești! M-a făcut să realizez că fiecare dintre noi are momente în care se simte singur. Aflându-mă în poziția în care mă aflu, cred că e curajos să-ți arăți vulnerabilitatea și de asta cred că piesa asta este atât de puternică! Iar Jacob Tremblay este atât de talentat. A fost emoționant să-l văd interpretându-mă pe mine”, a detaliat Justin într-o postare pe Instagram.

Justin Bieber a lansat ultimul său album, “Changes”, în luna februarie. Discul a debutat pe prima poziție în topul american Billboard, dar nu a reușit să impresioneze criticii, primind numai două stele din cinci din partea publicațiilor Rolling Stone, The Times, NME și The Independent.

Comment here