LIFE

Jurnaliștii ar putea fi scutiți de impozitul pe venit

Jurnaliștii ar putea fi scutiți de plata impozitului pe venit. Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă potrivit căreia jurnaliștii și tehnicienii în radiodifuziune și televiziune să fie scuțiti de plata impozitului pe veniturile din salarii și din drepturile de proprietate intelectuală.

Proiectul a strâns 174 de voturi „pentru”, doi deputați au fost „împotrivă” și 91 de deputați s-au abținut. Printre altele, prevede ca la scutirile impozitului pe venit să fie introduse: „Persoanele fizice, pentru veniturile realizate din salarii şi asimilate salariilor şi pentru veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, ca urmare a desfăşurării activităţii de jurnalism, în condiţiile stabilite prin ordin comun al ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al ministrului Finanţelor”.

De asemenea, proiectul de lege definește și activitatea de „jurnalism” ca fiind: „Cercetarea, investigarea, interpretarea şi comunicarea ştirilor şi informaţiilor publice prin intermediul ziarelor, televiziunii, radioului şi a altor mijloace de informare în masă, respectiv controlul funcţionării tehnice a echipamentelor pentru a înregistra şi edita imaginile şi sunetul şi pentru transmiterea pentru emisiunile radio şi de televiziune a imaginilor şi sunetelor, precum şi a altor tipuri de semnale de telecomunicaţii terestre, marine sau aeriene, care se desfăşoară în baza unui contract de muncă şi a unui contract de drepturi de autor.”

Legea urmează să ajung la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Propunerea legislativă a fost iniţiată de deputatul PSD Valeriu Steriu şi semnată de 27 de parlamentari PSD, ALDE şi PMP, menționează sursa citată.

Comment here