LIFE

”Jocul cuvintelor”, un nou sezon la Kanal D

Dan Negru se întoarce cu un nou sezon al quiz show-ului ”Jocul cuvintelor”, la Kanal D. Noile episoade se vor putea urmări din 20 mai, în fiecare luni şi marţi, de la 23:00.

”Jocul cuvintelor” a debutat la Kanal D în data de 20 aprilie 2022. Pasionaţii de cuvinte, de limba română şi de cultură generală vor avea parte de noi definiţii care să le pună la încercare cunostinţele şi viteza de reacţie. În fiecare ediţie a emisiunii de la Kanal D sunt prezenţi cinci concurenţi pregătiţi să-şi pună la încercare cunoştinţele.

„Jocul cuvintelor arată că şi publicul de televiziune e într-o continuă schimbare. Și schimbarea e în bine. Pentru cei mulţi, care urmăresc concursul de mai bine de doi ani, am un cuvânt din 9 litere: Mulţumesc!” a declarat Dan Negru.