LIFE

Joaquin Phoenix, între starurile arestate la Washington în timpul protestelor pentru climă

Actorul Joaquin Phoenix a fost arestat, vineri, la Washington, în timpul unui protest organizat de Jane Fonda pentru urgentarea măsurilor faţă de schimbările climatice, alăturându-se astfel unora ca Sally Field, Sam Waterston şi Ted Danson.

Phoenix a mărşăluit alături de câteva sute de persoane, între care actorii Martin Sheen, Maggie Gyllenhaal şi Susan Sarandon, şi a ţinut un discurs despre efectele pe care le au industriile de carne şi lactate asupra climei. Potrivit poliţiei, 147 de protestatari au fost arestaţi în demonstraţia neautorizată de la Capitol.

Din luna octombrie a anului trecut, mai mulţi actori, între care Sam Waterston, Ted Danson, Rosanna Arquette, Sally Field şi Catherine Keener, au fost arestaţi pentru nesupunere civilă, în timpul seriei de proteste „Fire Drill Friday” iniţiate de Fonda.

Vineri, Joaquin Phoenix – prezentat de Fonda drept „unul dintre cei mai mari actori de astăzi” – a declarat pe scena improvizată: „Ceva despre care cred că nu se vorbeşte des în mişcarea pentru mediu sau schimbările climatice este faptul că industria cărnii şi a lactatelor este a treia cauză ce provoacă schimbările climatice. Uneori ne întrebăm ce putem face în această luptă şi este ceva ce puteţi face azi, acum şi mâine, prin alegerea a ceea ce consumaţi”.

Acest comentariu vine după ce, la Gala Globurilor de Aur, unde a fost premiat pentru rolul din „Joker”, actorul a apreciat că Asociaţia Presei Străine de la Hollywood a recunoscut legătura dintre consumul de produse de origine animală şi schimbările climatice. Activist pentru drepturile animalelor şi vegan, Phoenix a fost cel care a convins Asociaţia să ofere la gală un meniu complet vegan.

Jane Fonda s-a folosit de fiecare protest pentru a atrage atenţia asupra unei cauze – de la impactul schimbărilor climatice asupra apei şi femeilor, la instituţiile financiare care permit industriei bazate pe combustibil fosil să prospere. Deşi acesta a fost ultimul protest „Fire Drill Friday” de la Capitol, Fonda a spus că demonstraţiile vor avea loc în alte părţi.

buy albuterol online

buy chantix

antabuse

Comment here