LIFE

Jamie Oliver se reinventează şi începe o nouă afacere

Faimosul bucătar englez Jamie Oliver vrea să își transforme imperiul într-o afacere cu impact social, care să ajute la combaterea obezității infantile. El își propune să facă educație în acest sens prin emisiuni TV, cărți și parteneriate cu alte companii.

Starul din bucătărie este oricum nevoit să se reinventeze. Doar 3 din cele 25 de restaurante, pe care le avea în Marea Britanie, au rămas deschise, după ce au intrat în insolvență la începutul anului. Jamie Oliver a dat vina pe Brexit pentru prăbușirea lanțului său de restaurante. Cunoscutul chef și om de televiziune a spus că oamenii au încetat să mai mănânce în restaurante din cauza nesiguranței create de Brexit. Cele mai multe dintre restaurantele deținute de Oliver s-au închis în urmă cu trei luni.

„Sunt sigur că am învățat o lecție importantă care îmi va permite să fac lucruri incredibile în următorii 20 de ani într-un mod foarte foarte diferit, doar că nu știu care este acel mod deocamdată”, a comentat bucătarul.

În jur de 1.000 de persoane și-au pierdut locul de muncă atunci când restaurantele deţinute de Jamie Oliver au fost închise. Oliver a investit 13 milioane de lire sterline pentru a opri prăbușirea rețelei de restaurante, dar compania a pierdut, într-un singur an, 29 de milioane de lire sterline.

Comment here