LIFE

James Murdoch, fiul mogulului media Rupert Murdoch, a demisionat din conducerea companiei

James Murdoch, fiul cel mic al mogulului media Rupert Murdoch (miliardarul care deține News Corp), a demisionat, vineri, din companie, după ce de mai mult timp avea disensiuni cu tatăl și fratele său mai mare în special din cauza vederilor conservatoare ale acestora, relatează CNN.

James Murdoch a demisionat din colegiul director al News Corp, imperiul media al familiei, și a anunțat că pleacă din companie pentru că nu este de acord cu anumite conținuturi editoriale ale publicațiilor pe care le deține și nici cu alte „decizii de strategie”. James Murdoch, al cărui frate mai mare, Lachlan Murdoch, este directorul Fox Corporation, deja ieșise din această parte a afacerii de familie, declarându-se dezgustat de Fox News. Însă, el rămăsese în consiliul de conducere al News Corp, o decizie care îi nedumerea oarecum pe prietenii familiei.

Tânărul Murdoch și-a exprimat de mai multe ori dezacordul, uneori chiar în public, față de orientările politice conservatoare ale tatălui și fratelui său. Astfel, el a făcut donații pentru campania candidatului democrat la prezidențiale, Pete Buttigieg, și era enervat de negarea ideii de schimbare climatică. A rămas totuși în boardul News Corp în speranța că va aduce „schimbarea din interior”, însă demisia pe care și-a dat-o vineri arată că își recunoaște eșecul în această privință.

Într-o declarație comună, tatăl și fratele său îi mulțumesc lui James pentru anii în care a fost în serviciul companiei și îi doresc succes în viitoarele inițiative de afaceri pe care le va avea. Ar putea fi vorba, potrivit CNN, de investiții în firme de tip start-up și în alte companii media. În 2019, el și-a lansat o companie de investiții, Lupa Systems.

News Corp și Rupert Murdoch dețin prestigiosul cotidian financiar „The World Street Journal”, dar și tabloidul „New York Post”, mai multe ziare foarte cunoscute din Marea Britanie și Australia, precum și editura HarperCollins. De numele companiei și al mogulului Rupert Murdoch se leagă un mare scandal de presă izbucnit în Marea Britanie, în urmă cu mai mulți ani, din cauza unor practici ilegale folosite de cel mai mare tabloid (pe atunci) al țării.

În vârstă de 89 de ani și ajuns la cea de-a patra căsătorie, Rupert Murdoch are șase copii – doi băieți și patru fete. Patru dintre copii, adulți fiind, sunt acționari în grupul familiei. Rupert are patru voturi în acest consiliu, iar cei patru copii, inclusiv James, celelalte patru voturi.

Comment here