LIFE

J Balvin se recuperează după ce a fost diagnosticat cu COVID-19

Artistul columbian J Balvin a anunţat, joi, cu prilejul transmiterii Premiilor Juventud, că se recuperează după ce a fost diagnosticat cu boala COVID-19, care “l-a afectat serios”, motiv pentru care a trimis un mesaj de avertisment cu privire la coronavirus, relatează EFE.

Într-un mesaj video, transmis din vila sa din oraşul columbian Medellín, pentru a mulţumi pentru primirea premiului, artistul a spus că a trecut “prin zile grele” şi “foarte complicate” şi a subliniat că pandemia “nu este o glumă şi nici o poveste mediatică”, lansând totodată un apel în care i-a îndemnat pe tineri să se ferească de coronavirus.

J.Balvin şi-a anunţat astfel prezenţa la gala de joi seară de la Miami a Premiilor Juventud, unde a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun mesaj al unui videoclip. Este vorba de piesa “Rojo”, ce spune povestea dureroasă a unui bărbat care moare într-un accident de maşină provocat de scrierea unui SMS, în timp ce se îndrepta spre spitalul unde urma să asiste la naşterea fiicei sale.

Ediţia din 2020 a Premiilor Juventud este prima gală de decernare a trofeelor care se realizează în timpul pandemiei. Canalul Univision, care organizează şi a transmis aceste premii, a realizat un program hibrid cu show-uri muzicale înregistrate şi prezentatori care au condus gala în faţa scaunelor goale din sala Hard Rock Live din incinta Hard Rock Seminole Hotel, situat la 20 de kilometri de Miami.

Prin anunţul făcut, Balvin se alătură listei artiştilor latino care au contractat COVID-19, boală de care au suferit de asemenea alţi compatrioţi ai artistului, precum Karol G, Prince Royce, Chiquis Rivera şi Lorenzo Méndez. Lista îi include şi pe prezentatorii programului “Despierta América”, Karla Martínez şi Alan Tacher – alături de soţia sa Cristy Bernal – Antonio Banderas, Camila Sodi şi mulţi alţii.

Comment here