Minerit și EnergieStirile Zilei

Ivăniși: Minerii n-au nicio șansă dacă nu fac front comun

”Minerii n-au înțeles, nici până acum, că sunt doar o masă de manevră. N-au nicio șansă dacă nu fac front comun” spune Nicolae Ivăniși, coordonatorul ADN Gorj, în condițiile în care sindicatul lui Nicu Bunoaica dar și federațiile din cadrul Complexului Energetic Oltenia organizează proteste separate pentru același obiectiv:  aplicarea legii de reducere a vârstei de pensionare.

Bunoaica a început, luni, pichetarea Prefecturii Gorj. Cele 4 federații au anunțat proteste cu câte 1000 de mineri în zilele de 28 și 30 septembrie, 5 și 7 octombrie.

Ivăniși a comentat, în emisiunea Interviurile Infinit FM, că dacă nu fac front comun, minerii nu vor putea să-și rezolve doleanțele.  

Ivăniși consideră că deputatul PNL Gheorghe Pecingină a greșit, din punct de vedere politic, atunci când a recunoscut că amendamentul deputatului PSD Adrian Solomon ar fi trebuit adăugat la legea de reducere a vârstei de pensionare.

Faptul că dosarele minerilor și energeticienilor au fost respinse de casele de pensii este o mizerie, a mai afirmat coordonatorul ADN Gorj care consideră responsabile de această situație toate partidele politice.

Comment here