Din JudetStirile Zilei

Își dă cuvântul de onoare. ”Amprenta gospodarilor Troacă și Argintaru se va face resimțită din plin”

Social-democratul Mihai Argintaru a revenit pe postul de viceprimar la Padeș. Îi acuză, însă, pe cei din opoziție că au încercat să dezbine tabăra PSD.

Partidul Social-Democrat are majoritate în consiliul local. Argintaru a fost ales marți, în ședință extraordinară, fiind propus de primarul Mihăiță Troacă. A fost viceprimar și-n mandatul trecut, când localitatea era condusă de liberalul Serafim Antonie.

Argintaru susține că opoziția PNL și USR a încercat să dezbine tabăra PSD, propunându-l ca viceprimar pe un alt social-democrat. Noul edil de la Padeș promite că ”amprenta gospodarilor Troacă și Argintaru se va face simțită din plin”.

Se lucrează, în această perioadă, la reabilitarea Monumentului Proclamației de la Padeș, o investiție despre care se vorbește de mulți ani și care ar fi trebuit să fie gata anul acesta, când sărbătorim Bicentenarul Revoluției lui Tudor Vladimirescu. Mihai Argintaru dă asigurări că, în toamnă, va fi tăiată panglica.  

Comment here