Stirile ZileiTârgu-Jiu

Iordache: Ducem până la capăt excluderile. Zilele următoare vin deciziile finale în cazurile Lădaru și Muja

Eduard Lădaru a obținut o primă victorie în instanță împotriva ALDE Gorj, dar Ion Iordache zice că atât consilierul municipal cât și Ninel Muja vor fi dați afară din partid, în perioada următoare.

Lădaru a reușit să suspende, la Tribunalul Gorj, decizia de excludere luată în Delegația Permanentă.  Acum, anunță că va formula acțiune pentru anularea hotărârii de excludere, pe care o consideră nestatutară întrucât este membru al Curții de Etică și Arbitraj a partidului.

Lădaru zice că se consideră, în continuare, membru ALDE și speră ca președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, să înțeleagă că ”banii nu sunt totul într-un partid”.

Ion Iordache, președinte ALDE Gorj, afirmă, însă, că decizia de vineri a instanței nu are importanță și că nu există cale de împăcare cu Eduard Lădaru.

Iordache exclude varianta ca Lădaru să rămână consilier municipal până la finalul mandatului. În plus, ne-a precizat că în prima ședință a conducerii centrale a ALDE va fi tranșat și cazul vicepreședintelui Consiliului Județean, Ninel Muja, și el exclus din partid.

Comment here