LIFE

Ionuţ Dolănescu şi-a pierdut şi unchiul, şi mătuşa în aceeaşi zi

Maria Ciobanu a făcut, marţi, un anunţ trist: ultimul ei frate în viaţă, Ilie, a murit! Interpreta s-a născut într-o familie cu 10 copii, iar pe primul frate l-a pierdut la naştere. Ca o coincidenţă stranie, tot marţi a murit şi Ileana, una dintre surorile regretatului Ion Dolănescu, fostul ei partener de viaţă, căruia i l-a dăruit pe fiul ei, Ionuţ. Acesta a pierdut, într-o zi, un unchi şi o mătuşă.

Maria Ciobanu (82 ani) şi fiul ei, Ionuţ Dolănescu (47 ani), sunt în doliu! Interpreta de muzică populară a anunţat pe o reţea socială că ultimul ei frate în viaţă, Ilie, s-a stins ieri, 20 noiembrie. ”S-a stins din viaţă Ilie, ultimul meu frate. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!”, a scris Maria Ciobanu pe Facebook.

Coincidenţă, dar şi una dintre surorile lui Ion Dolănescu, Ileana, a murit în aceeaşi zi cu fratele Mariei Ciobanu. ”Un gând pios pentru Tuşa Leana, din Perşinari, sora mare a Tatălui meu, de care am fost foarte legat sufleteşte şi pentru unchiul Ilie Diaconu din Eforie Sud, fratele mamei Maria, care ne-au părăsit astăzi. Dumnezeu să-i odihnească în pace!”, a scris şi Ionuţ Dolănescu pe Facebook.

Interpreta s-a născut într-o familie cu 10 copii. Primul frate pe care l-a pierdut Maria Ciobanu a fost în copilărie, când acesta a murit la numai 5 ani. Era fratele ei geamăn. Fratele geamăn al Mariei Ciobanu se numea Gheorghe şi a încetat din viaţă la numai cinci ani, în anul 1942, din cauza dizenteriei.

“Mama mea făcea cazanul cu ţuică. Ştia că poartă doi copii. M-a născut mai întâi pe mine… A fost foarte fericită că are şi ea o fată. Mai aveam patru fraţi din prima căsătorie a lui tata şi patru din a doua căsătorie. Eu m-am născut prima, apoi a venit fratele meu. Eu eram foarte fomistă şi mâncam tot laptele. Şi sigur că mama îmi dădea mie mai mult, pentru că mă iubea mai mult, că avea şi ea o fată. Pe la vârsta de 5 ani, fratele meu s-a prăpădit. A venit un microb de dizenterie şi… toţi am zăcut. El n-a vrut să ia nici un fel de medicamente, ce era pe vremea aia, şi… s-a prăpădit. Era foarte isteţ, foarte talentat. Dacă trăia, cred că eram de pomină, doi fraţi gemeni foarte talentaţi. Avea strungăreaţă, la fel ca mine…”, a povestit, la un moment dat, pentru jurnalulnational.ro, Maria Ciobanu, care se află în România din luna septembrie.

Ciocârlia muzicii populare şi soţul ei, Mircea Câmpeanu, au venit în ţară din America, după doi ani de absenţă, pentru a mai sta şi pe meleagurile natale.

Comment here